O veche legendă hindusă povesteşte că, în vremurile de demult, oamenii erau zei. Ei au abuzat atât de mult de divinitatea din ei, încât Brahma, stăpânul zeilor, a hotărât să le ia puterea divină şi să o ascundă într-un loc în care oamenilor le-ar fi imposibil să o găsească. Marea problemă era alegerea unei ascunzători sigure.

Atunci, zeii mai mici au fost convocaţi la un consiliu pentru a rezolva această problemă. Ei i-au propus următorul lucru: „Să îngropăm divinitatea omului în pământ”. Dar Brahma le-a răspuns: „Nu, nu este suficient, pentru că omul va săpa şi o va găsi.”

Atunci zeii i-au răspuns: „Să aruncăm divinitatea în cel mai adânc dintre oceane”

Brahma a răspuns din nou: „Nu, pentru că, mai devreme sau mai târziu, omul va explora fundul oceanelor şi, cu siguranţă, într-o zi, el o va găsi şi o va ridica la suprafaţă.”

Atunci zeii mai mici s-au dat bătuţi: „Nu ştim unde să o ascundem, deoarece pare că nu există pe pământ sau în apă un loc pe care omul să nu poată să nu-l găsească într-o zi”.

Atunci Brahma a spus: „Iată ce vom face cu divinitatea omului: o vom ascunde în cel mai tainic loc din el însuşi, pentru că nu se va gândi niciodată să caute acolo”.

De atunci, spune legenda, omul a făcut înconjurul pământului, a explorat, a escaladat, s-a scufundat şi a săpat, în căutarea a ceva ce se găseşte în el.”

(Eric Butterworth, Descoperă puterea din tine)