În prologul cărţii sale, Zâmbete Zen, Henri Brunel afirmă răspicat: „Nu există zen fără glumă. Căci zenul se fereşte de intelectualisme, de verbalism şi favorizează experienţa directă“. Într-adevăr, gluma zen este, alături de koan, o altă modalitate de a deveni conştient de propriile ataşamente şi tipare de gândire.

Iar printre eroii glumelor şi întâmplărilor hazlii publicate aici se află unii dintre cei mai importanţi maeştri zen ai tuturor timpurilor:

Eihei Dogen, călugăr din secolul al XII-lea, întemeietorul şcolii zen Soto din Japonia, autor, printre altele, al unei celebre colecţii de koanuri

Bassui Tokusho, călugăr din secolul al XIV-lea, care a încercat să găsească o cale de mijloc între ataşamentul unora dintre buddhişti faţă de dogme şi ritualuri şi ataşamentul altora faţă de ideea de libertate şi de nerespectare a vreunei reguli;

Kitan Gempo, fondator al templului Eihei,.practicant al non-ataşamentului;

Ryokan, poet, caligraf, dar şi călugăr japonez din secolele XVII-XVIII, care şi-a trăit cea mai mare parte a vieţii ca un hermit şi care este subiectul a numeroase povestioare.

De asemenea, printre glume sunt strecurate şi haiku-uri avându-i printre autori şi pe mari maeştri ai genului, printre care Issa Kobayashi şi Matsuo Basho.

Spre exemplificare, cităm un haiku al lui Issa:

 „Plec la plimbare.

Faceţi amor liniştite,

Muşte din casa mea“.

Henri Brunel, autorul acestei culegeri de zâmbete Zen, este un mare admirator al spiritului japonez, fapt care reiese din enumerarea titlurilor altor lucrări ale sale: Haiku – înţelepciune sau nebunie, Cele mai frumoase povestiri Zen, Anul Zen, Cum să te relaxezi repede şi plăcut. Douăzeci şi două de reţete eficiente şi delicioase.