Teologul mistic, filosoful și alchimistul Raymundus Lullus, autor al primelor lucrări în limba catalană şi primul european care a scris filosofie într-o altă limbă decât cele consacrate (greaca şi latina), s-a născut în 1231 sau 1232 în Mallorca şi a murit în 1315. Numele său cunoaşte mai multe variante: Raymundus sau Raimundus Lullus în latină, Ramon Llull în catalană, Raymond Lully anglicizat, Raymonde Lulle în franceză.sau Ramundus Lullius în spaniolă.

Tinereţea „profană“

Lullus s-a născut într-o familie catalană nobiliară, la numai câţiva ani după ce regele Iacob I de Aragon eliberase insula de sub stăpânirea arabă. Musulmanii care aleseseră să îşi păstreze domiciliul aici fuseseră, în majoritate, transformaţi în sclavi, deşi continuau să reprezinte o treime din populaţie. Tânărul Lullus a profitat de acest mediu cosmopolit şi a învăţat mai multe limbi: catalana, occitana, araba, dar şi latina, limba cultă a epocii. A devenit preceptorul prinţului, viitorul rege Iacob al II-lea şi, în timp ce se afla la curte, s-a dedicat atât artei războiului, cât şi poeziei, ca trubadur. La vârsta de 25 de ani s-a căsătorit cu Blanca Picany, cu care a avut doi copii. Această viaţă tihnită, normală pentru un tânăr nobil din secolul al XIII-lea,  neanunţînd nimic din preocupările religoase şi ocultiste de mai târziu, avea să fie întreruptă de o serie de viziuni mistice, nu înainte însă de a scrie chiar o carte despre cavalerism.

Viziunile care îi schimbă viaţa

Într-o noapte în care se chinuia să scrie versuri pentru o doamnă de care era îndrăgostit, Lullus a avut cinci viziuni succesive ale lui Iisus Hristos, care l-au făcut să renunţe la viaţa de curte, la creaţia poetică şi chiar la familie. O altă versiune a legendei spune că la originea convertirii s-a aflat un şoc provocat chiar de femeia de care era îndrăgostit. A urmat-o pe aceasta într-o biserică, iar ea, pentru a-l convinge să renunţe la iubirea sa, şi-a dezvelit pieptul, oferindu-i imaginea unui sân pe jumătate mâncat de cancer. Apoi a avut viziunile care îi vor modifica definitiv evoluţia.

Lullus, ars combinatoria, Leibnitz şi informatica

Imediat după episodul amintit, Lullus devine călugăr franciscan şi începe să scrie numeroase lucrări în catalană, în latină şi în arabă. Blanquerna, istoria unei aventuri romantice, este prima carte majoră scrisă în limba catalană şi unul dintre primele romane europene. Scrie, de asemenea, Art Abreujada d’Atrobar Veritat (Arta prescurtată de a afla adevărul), pe care apoi a tradus-o şi în limba latină.

În jurul anului 1275, Lullus a conceput o metodă, publicată în cartea sa Ars generalis ultima sau Ars Magna, în care combina argumentele ţinând de credinţa în Dumnezeu cu filosofia şi cu gândirea raţională. El intenţiona să îi ofere cititorului răspunsuri în legătură cu credinţa creştină şi să îi convingă pe arabi, pe cale raţională, de superioritatea creştinismului asupra Islamului. Una dintre ideile de bază era că există un număr limitat de adevăruri absolute, aplicabile în toate sectoarele cunoaşterii, şi că putem afla totul studiind combinaţiile acestor adevăruri elementare. În acest scop, a conceput şi o metodă implicând rotirea unor cercuri pe care erau inscripţionate diferite simboluri, pentru a obţine astfel diferite combinaţii. Astfel, el încerca să explice cunoaşterea religioasă utilizând metode logice, având ca punct de plecare afirmaţii cu care ştia că sunt de acord adepţii fiecăreia din cele trei mari religii monoteiste: creştinism, islam şi iudaism. Importanţa acestei metode nu constă atât în rezultatele ei imediate, cât în faptul că avea să fie utilizată mai târziu de către Giordano Bruno şi de către Gottfried Leibnitz, în cercetările lor filosofice şi ştiinţifice. Leibnitz a fost cel care a dat acestei metode numele de ars combinatoria. Mai mult, se consideră că acest tip de logică reprezintă chiar începuturile cele mai îndepărtate ale informaticii, Lullus fiind astfel un predecesor îndepărtat al folosirii calculatoarelor.

Raymundus Lullus – misionar religios

Lullus şi-a pus ideile în slujba religiei creştine, a cărei superioritate încerca să o dovedească. În 1285, a mers pentru prima dată în nordul Africii, în Tunis, pentru a-i converti pe locuitorii de acolo la creştinism, dar a fost izgonit şi ameninţat cu moartea. După aceea, a avut pentru un timp ideea de a încerca o unificare a celor trei mari religii monoteiste. În gândirea sa se resimt influenţe atât ale Sfântului Francisc din Assisi, întemeietorul ordinului franciscan, cât şi ale dominicanului Toma d’Aquino. De asemenea, în 1297 l-a întâlnit pe Duns Scotus, cel care i-a dat numele de Doctor Illuminatus.

În 1304, Lullus a călătorit pentru a doua oară în Tunis, şi a comunicat prin scrisori cu conducătorii arabi, dar nu se cunosc prea multe amănunte despre această etapă a vieţii sale. În acelaşi timp, el încerca să adune date pentru o eventuală cruciadă preconizată de papalitate. Întors în Europa, spune că ar fi preferabil ca musulmanii să fie convertiţi prin mijloacele credinţei, nu prin război. Papa ia în seamă ideile sale şi, începând cu 1311, la universităţile din Bologna, Oxford, Paris şi Salamanca apar catedre de studiu al limbilor ebraică, arabică şi chaldeană. În 1314, la o vârstă de peste opt decenii, Lullus merge încă o dată în Africa, cu scopul de a propovădui creştinismul, dar este ucis cu pietre de o mulţime furioasă, în nordul Algeriei. Corpul său a fost adus în Europa de o corabie de negustori genovezi.

Raymundus Lullus, alchimistul

Lullus a fosr preocupat şi de ştiinţele oculte, de hermetism, alchimie, astrologie şi chiar de magie. Îi sunt atribuite aproximativ 400 de lucrări pe aceste teme, a căror paternitate este îndelung discutată.

Cele mai cunoscute lucrări de alchimie semnate de Lullus sunt: Clavicula – Lumina lui Mercur, De secretis nature, seu de quinta essentia şi Testamentul. În unele dintre acestea, el vorbeşte despre alchimie ca despre o medicină a metalelor, care trebuie aduse la starea de perfecţiune (aurul), aşa cum corpul uman trebuie adus la starea de sănătate perfectă. Astfel, el afirma că „alchimia este o componentă indispensabilă a tainicei filosofii naturale cereşti care alcătuieşte foarte cunoscuta ştiinţă unitară… de a transforma toate metalele în argint pur, iar apoi – în aur adevărat, prin intermediul unui medicament unic, atoatecuprinzător“.