loading...
Horoscop Berbec
Berbec
Horoscop Taur
Taur
Horoscop Gemeni
Gemeni
Horoscop Rac
Rac
Horoscop Leu
Leu
Horoscop Fecioară
Fecioară
Horoscop Balanţă
Balanţă
Horoscop Scorpion
Scorpion
Horoscop Săgetător
Săgetător
Horoscop Capricorn
Capricorn
Horoscop Vărsător
Vărsător
Horoscop Peşti
Peşti
ClubMistic.ro
Altfel despre Zodii
Zodiile si Sexul
Zodii si Cadouri
Zodiile si Moda

Articol citit de 15627 ori.
Horoscop aprilie 2011

Într-un horoscop aprilie 2011, semnul Berbecului deţine cea mai mare importanţă. Soarele, Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Uranus se află, fie pe toată durata lunii martie, fie măcar o parte a acesteia, în Berbec. Avem de a face, aşadar, cu o lună aprilie favorabilă începuturilor, proiectelor noi, ideilor înnoitoare.

In acelaşi timp, aspectele făcute de Uranus şi Lilith, care indică posibilitatea de surprize şi de accidente, ne îndeamnă la prudenţă în tot ceea ce facem.

Consemnăm, în plus, intrarea lui Neptun in semnul Pestilor, care dă o dimensiune suplimentară, mai profundă, vieţii noastre sentimentale.

 

Horoscop aprilie 2011 – cum influenţează planetele fiecare zodie

Berbecul e într-o dispoziţie de zile mari, gata să facă orice năzdrăvănie. Nici nu e de mirare, cu atât de multe planete traversându-i semnul natal şi impulsionându-l. e greu să îi prevadă cineva acţiunile, singura regulă fiind aceea că nu va urma nicio regulă şi că nu se poate pune bază pe vorbele sale, deoarece se răzgândeşte de la o zi la alta.

 

Taurul îşi dezvoltă spiritul individualist ş devine nu numai foarte econom (ca să nu spunem zgârcit), dar şi extrem de secretos. Puţini vor fi cei care vor reuşi să se apropie de el pe parcursul lunii aprilie. Atunci când acceptă să se împrietenească cu cineva, o va face probabil doar pentru că urmăreşte să obţină ceva de la persoana respectivă.

 

Gemenii sunt oricum specialişti ai comunicării, dar acum, cu multe planete tranzitându-le casa a 11-a, îşi dezvoltă la apogeu acest talent. Prilej de a face prieteni noi, de a întări legăturile cu prietenii mai vechi, chiar de a interveni în viaţa unor amici mai singuratici, căutând să îi cupleze cu cine cred ei de cuviinţă.

 

Racul ţine foarte mult la imaginea proprie şi, datorită acestui fapt, încearcă să aibă un comportament ireproşabil atât la serviciu, cât şi la diferitele reuniuni mondene la care participă. Va folosi inclusiv vacanţa de Paşti pentru a le transmite un mesaj persoanelor pe care ţine neapărat să le impresioneze.

 

Leul îşi dă seama, la un moment dat, că trebuie să îşi completeze cumva pregătirea intelectuală şi se pune pe studiu. Nu neapărat în cadru organizat, ci prin intermediul lecturii.

De asemenea, e posibil ca Leii să primească un cadou valoros, ceea ce îi va face să îşi arate recunoştinţa faţă de persoana care îl oferă.

 

Fecioara îşi doreşte ceva cu ardoare şi, datorită acestui fapt, investeşte de două ori mai mult timp şi efort la locul de muncă. Şi, cum eforturile conştiente sunt întotdeauna răsplătite, va reuşi să îşi împlinească dorinţa.

Relaţia cu persoana iubită cunoaşte o evoluţie extrem de armonioasă.

 

Balanta se sacrifică în mod constant pentru binele celor pe care îi iubeşte. Astăzi îşi dă peste cap programul pentru a însoţi pe cineva într-o călătorie, mâine lucrează pe gratis pentru a ajuta un prieten, şi uite aşa propriile proiecte sunt mereu neglijate. În schimb, nu va obţine decât complimente şi urări de bine.

 

Scorpionul are o putere de muncă şi un ritm de lucru de-a dreptul impresionante. Din păcate pentru cei din jur, le cere să se mişte în acelaşi ritm cu el, lucru care nu e posibil pentru oricine şi de aici apar discuţii.

Spre sfârşitul lunii, e posibilă o poveste de dragoste intensă, dar de scurtă durată.

 

Săgetătorul se comportă ca un copilaş lipsit de orice responsabilitate, aşa că nu e bine să îi fie încredinţate proiecte importante, pe parcursul lunii martie.

Noroc cu persoanele din familie, care sunt în permanenţă alături de el şi au grijă să îl ajute, atunci când i se întâmplă să mai calce în străchini.

 

Capricornul devine un familist convins şi e gata să se pună oricând la dispoziţia unei persoane din familie, pentru a-i acorda sprijinul său, indiferent de natura problemei cu care aceasta se confruntă.

O posibilă călătorie făcută în preajma sărbătorii de Paşti îi trezeşte emoţii vii, făcându-l să se manifeste într-o manieră mai puţin convenţională.

 

Varsatorul are mai multe călătorii de făcut, pe parcursul lunii martie. Unele dintre ele îi vor da prilejul să revadă locuri dragi, dar altele vor fi mai degrabă plictisitoare şi nu îi vor aduce prea mult folos.

Cu ocazia sărbătorilor de Paşti, Varsatorii le vor face cadouri foarte frumoase persoanelor dragi.

 

Peştii au mult de muncă, dar nu regretă deloc faptul că, deocamdată, nu e timp de distracţie şi de odihnă. Sunt semne clare că vor fi recompensaţi pe măsură pentru toate eforturile pe care le depun.

Revenirea lui Neptun în zodia lor natală îi face şi mai înclinaţi spre visare decât în mod obişnuit.

  
Horoscop aprilie 2011 – principalele aspecte astrale

03 aprilie – Lună nouă (conjuncţie Soare-Lună în Berbec) : moment favorabil începuturilor şi proiectelor noi ;

 

03 aprilie – Marte intră în Berbec : impulsivitatea şi curajul încep să caracterizeze acţiunile noastre ;  

 

04.aprilie - conjunctie între Marte, Uranus şi Lilith în Berbec : e bine să fim atenţi la ceea ce facem, deoarece există un risc sporit de accidente ;

 

05.aprilie - Neptun începe să tranziteze semnul Pestilor : devenim mai sensibili şi mai deschişi pe plan emoţional ;

06.aprilie - conjunctie Soare-Jupiter în Berbec – beneficiem de o energie de susţinere foarte puternică, menită să ne ajute la dezvoltarea proiectelor noastre ;

 

11.aprilie - cuadratură între Marte în Berbec şi Pluton în Capricorn : conflicte între vechi şi nou, între tradiţional şi înnoitor ;  

 

18.aprilie - careu in T între Marte în Berbec, Saturn în Balanţă şi Pluton în Capricorn : nu reuşim să intrăm într-o nouă etapă de viaţă decât dacă ştim la sprijinul cui să apelăm ;

 

18 aprilie – Lună plină (opoziţie între Luna în Balanţă şi Soarele în Berbec) :  pretenţţiile unor persoane devin exagerate şi tind să ne producă neplăceri ;

 

21 aprilie - Soarele intră în semnul Taurului : suntem impulsionaţi atunci când vine vorba să muncim pentru a face rost de mai mulţi bani ; simţul proprietăţii devine mai puternic,

 

22 aprilie – Venus intră în Berbec : ne exprimăm sentimentele direct, uneori chiar brutal, fără să stăm prea mult pe gânduri ;

 

23 aprilie - conjunctie Lilith, Uranus şi Venus în semnul Berbecului – momente de tensiune pe plan sentimental ; sunt posibile surprize de proprorţii din partea celor dragi.

 

 

28 aprilie – trigon între Soarele în Taur şi Pluton în Capricorn : schimbări pozitive în viaţa noastră, legate îndeosebi de bani şi proprietăţi.

 


Articole din aceeasi categorie:

Ţine-te in pas cu noi: Abonare RSS, Distribuie
loading...

loading...
Horoscop