Capricornul, ultimul semn de pământ din seria zodiacală, evocă începutul iernii, pământul gol şi auster.  

Guvernat de Saturn, astrul concentrării şi al perseverenţei, Capricornul este în analogie cu casa a X-a, care se referă la ambiţii şi la obiective personale.

 

Autoportretul Capricornului

Înainte de toate, cred că orice viaţă, pentru a avea un sens, trebuie să aibă un obiectiv clar şi rezonabil. Mi se mai spune şi ambiţios. Oricum, cred că acest termen nu mă defineşte în totalitate pentru că, înainte de toate eu sunt cel care munceşte şi, dacă recunoaşterea publicului sau a societăţii vine după aceea, cu atât mai bine. De fapt, plec de la principiul că, atunci când faci ceva, trebuie să-l faci cât mai bine cu putinţă, chiar daca îţi ia mult timp. Timpul nu are importanţă, doar rezultatul contează. 

De altfel, Capricornul nu este genul care să se laude şi nu o să mă auziţi că îmi propun cutare sau cutare situaţie. Asta o păstrez pentru mine, iar ceilalţi nici nu îşi vor da seama când am reuşit. E mai uşor să progresezi fără privirea celorlalţi asupra ta. Iată punctul meu de vedere şi apoi, cum se spune, mai bine te abţii decât să fugi: sunt o persoană prudentă şi nu vând pielea ursului din pădure.

Câteodată mi se spune că sunt conservator. Nu prea ştiu ce înseamnă asta: trebuie să te sprijini pe o bază solidă, nu? În orice caz, dacă fiecare şi-ar vedea de treaba lui, lumea ar merge mult mai bine.

Printre calitățile care i se recunosc în general Capricornului, pe primul loc se află fidelitatea. Fidelitatea în sentimentele mele, în angajamentele pe care mi le iau, în obiectivele mele. Sunt o fiinţă constantă şi ştiu să-mi ţin promisiunile, chiar dacă se întâmplă rar să promit ceva. (este un mijloc sigur de a nu decepţiona).

Sunt de asemenea conştient că reversul medaliei perseverenţei mele poate fi tristeţea, deoarece câteodată facem tot posibilul, dar împlinirea anumitor scopuri pare a ni se refuza veşnic, iar eu suport greu eşecul, poate pur şi simplu pentru că acest sentiment de eşec este proporţional cu energia cheltuită şi cu timpul risipit pentru ceea ce s-a dovedit a fi o himeră.

La nivel sentimental, nu sunt deloc genul care face demonstraţii şi pot fi chiar cinic: romantismul mi se pare ceva ridicol şi chiar mai rău decât atât, mi se pare că acesta perverteşte autenticitatea. Nimic nu este perfect pe lumea asta, şi de aceea trebuie să fim realişti. Nici dragostea nu scapă acestei reguli. De asemenea, nu am încredere în pasiune şi prefer partenerii cinstiţi, calmi, care îşi afişează imediat defectele. Din această cauză, mă înţeleg bine cu semnele de pământ, iar semnele de apă au tendinţa să mă însenineze.

În contrapartidă la ceea ce numim austeritate afectivă, sunt foarte loial faţă de cei pe care îi iubesc şi sunt gata să mă sacrific pentru ca ceilalţi să se dezvolte, dacă trebuie. Totuşi trebuie să recunosc că, dacă trebuie să-i las să treacă pe ceilalţi înaintea obiectivelor mele personale, rămân cu un gust amar. Dar tot aş face-o, pentru că am simţul datoriei şi al responsabilităţii.

Din punct de vedere social, îmi place destul de mult singurătatea. Acord încredere cu mare greutate şi, după părerea mea, în prietenie şi în  dragoste doar timpul şi constanţa pot însemna ceva. Nu uit niciodată răul care mi s-a făcut (asta datorită memoriei mele excelente) şi, având o natură scrupuloasă, nu iert nici atunci când se pare că „şterg cu buretele”.

La nivel filosofic, unii îl văd pe Capricorn ca fiind cinic, iar alţii îl văd ca pe un sceptic. Eu în schimb mă consider ca fiind un realist, iar tot ceea ce pare prea uşor sau seducător îmi trezeşte neîncredere, pentru că oricine are puţină judecată îşi dă seama că nimic din ceea ce este adevărat şi de calitate nu este uşor.

La nivel profesional, sunt pragmatic, bine organizat şi muncitor. Ştiu să dirijez munca altora, dar să şi muncesc pe termen lung.

Nu mai văd nimic de adăugat. Îi fac loc excentricului Vărsător, care vine după mine.

 

Câmpul lexical al Capricornului

Vârsta: în jurul vârstei de 60 de ani, vârsta pensionării.

Filosofie şi religie: scepticism, dogmatism, ascetism.

Locuri: locuri retrase, ospicii, munţi, ruine, cabinete oficiale, gheţari.

Analogie astrologică: Pământ, casa a X-a, Saturn, Domiciliul în Capricorn, Exaltarea în Balanţă, Exilul în Rac, Căderea în Berbec.

Profesii: miner, anticar, inginer, eminenţă cenuşie, gerontolog, statistician, matematician, profesor în învăţământul superior.

Evenimente: tot ce este legat de concret, maturaţie, blocaje, ridicări, onoruri, guvernări, evenimente unde ai ocazia să îţi faci datoria, să îţi arăţi vocaţia.

Simbolism: concentrare, integritate, voinţă, soliditate, reuşită, linişte.

Tarot: Pustnicul şi Turnul;

Corp şi sănătate: pielea, sistemul osos, articulaţiile, coloana vertebrală, timpanele, genunchii, părul;

Relaţii şi stereotipuri: obstacolele, persoanele în vârstă, cercetătorii, oponenţii, suveranii, pustnicii;

Factori inconştienţi: timpul, supraeul, austeritatea, ambiţia, raţiunea, jefuirea, prădarea.

Calităţi: calm, cinstit, seducător, sobru, gânditor, responsabil, muncitor, înţelept, perseverent.

Defecte: auster, distant, monoton, încăpăţânat, ranchiunos, taciturn, susceptibil, îngrijorat, sever

Floră: cedru, stejar, brad, merişor.

Faună: cămilă, elefant, scarabeu, broască ţestoasă, corb.

Metale şi pietre: plumb, bronz, onix, jais.

Culori şi parfumuri: negru, maro, violetă.

 

Portret otrăvit al Capricornului

Bărbosul Plicticos este, aşa cum arată şi porecla lui, un personaj deprimant, auster şi pesimist, prea legat de principii şi de etichetă. Este un individ meschin şi laş, care încearcă să se impună prin viclenie şi prin încăpăţânare, deoarece este avid de orice, dar şi invidios şi arivist.

Capricornul negativ este o fiinţă profund introvertită, are adesea aerul unui domn sau al unei doamne fragil(e) şi şters(e) dar nu trebuie să vă înşelaţi : el are o mare sete de putere şi de bogăţie, întreţinută fără îndoială de numeroase complexe şi inhibiţii.

Sever, pompos şi fără strălucire, el se foloseşte de oameni, iar creierul său funcţionează ca un calculator imens, ofensiv, care înregistrează fiecare detaliu şi apoi se serveşte de acesta la momentul potrivit, ca să provoace cât mai multe pagube. Modul său de acţiune este rar direct şi toată viaţa sa pare a fi sub pecetea secretului: bogat, el se va îmbrăca în zdrenţe şi va continua să se lamenteze în legătură cu soarta sa; puternic, el va aranja lucrurile astfel încât să pună pe cineva înaintea scenei în locul său şi va simţi o plăcere răutăcioasă în a manipula sforile din culise.

Bărbosul Plicticos va fi adesea o companie dezagreabilă, iar cercul său restrâns de cunoştinţe (familia şi câţiva colaboratori) va trebui să suporte stările sale morocănoase şi ura sa generalizată.

Supărat împotriva propriei sale senzualităţi, din cauză că nu are încredere în niciun fel de relaxare a propriei persoane, Capricornul va dezvolta adesea o latură perversă, susceptibilă de a tâşni în toate domeniile mizerabilei sale existenţe.

 

Atenţie!

Semnul solar nu este decât o componentă a personalităţii. El trebuie să fie completat măcar de poziţiile Ascendentului, Lunii, a lui Mercur, Venus şi Marte. Semnul solar nu este decât o bază de plecare, un fel de portret general care trebuie să fie rectificat într-un tot coerent de către ceilalţi factori (foarte numeroşi) ai unei teme natale. Astfel, un horoscop exact se realizează doar ţinând cont de toate aceste aspecte. Puteți comanda AICI analizele astrale personalizate oferite de Club Mistic.