Fecioara, cel de-al doilea semn de pământ din seria zodiacală, evocă sfârşitul verii, limitele impuse de natură şi pregătirea pentru rigorile înmagazinării. Guvernată de către Mercur şi Ceres, două astre ale cerebralităţii, Fecioara este în analogie cu casa a VI-a, care se referă la viaţa de zi cu zi, la moderaţie şi la clasificare. 

 




Autoportret zodia Fecioară

Când vorbesc despre mine, toată lumea se aşteaptă să intru în prea multe amănunte, dar mie nimic nu mi se pare a fi un simplu amănunt.. Totuşi, pentru o cauză bună, o să intru în jocul acesta, sperând să rămân obiectivă, calitate care le este de obicei recunoscută Fecioarelor.  

Nu cred că facultăţile mele depăşesc media, ba chiar dimpotrivă (latura mea extrem de autocritică este, fără îndoială, cea care mă face să vorbesc!), dar mă consider o natură pragmatică, sensibilă, care îşi acordă timp înainte să judece. Fiecare lucru la timpul lui, fiecare lucru la locul lui, asta ar putea fi deviza mea, deşi, când spun asta, mi se reproşează că sunt reacţionară. Din fericire, îmi impun rar punctul de vedere şi nu cred că alunec vreodată spre despotism.

Ordinea, grija, curăţenia, igiena alimentară, moderaţia sunt calităţi pe care le am, dar trebuie să înţelegeţi ceva: acestea îi vor părea fermecătoare doar unei Balanţe dar îmi fac mie, Fecioara cea discretă, o tristă reputaţie de persoană care strică cheful celor din jur.

Credeţi-mă că ador veselia şi că închid ochii atunci când mâinile sunt mânjite de ciocolată, dacă băieţelul sau fetiţa căruia îi aparţin îmi zâmbeşte frumos. În fine, nu mă plâng, asta se datorează faptului că pentru mine ceea ce este e la fel de important ca ceea ce pare a fi. Deşi am mereu alura impecabilă, nu sunt nici de prost gust, nici extravagantă.

Trebuie să recunosc totuşi că anumite Fecioare, deşi îşi fac griji pentru sănătatea lor, sfârşesc prin a deveni ipohondre. De fapt, trebuie să spun că şi cea mai liniştită dintre Fecioare nu îşi poate renega natura neliniştită. Poate că de aceea ne legăm de convenţii: ele ne asigură într-un fel, pentru că sunt previzibile. Apropo de asta, se poate spune că suntem la antipodul Vărsătorilor.

În sfârşit, nu este uşor să trăieşti, pentru că am câteodată impresia că îmi petrec atât de mult timp încercând să devin mai bună, încât nici nu mai am timp să fiu... Astfel, mi se întâmplă să „abandonez” ca să mă destind... Mi se întâmplă rar şi nu mă veţi recunoaşte în aceste perioade de destindere.

La nivelul vieţii, sunt la fel de ambiţioasă ca un Leu care rage sau ca un Capricorn tenace: sunt capabilă să muncesc mult, fără mofturi, şi am grijă pentru detaliu şi pentru perfecţiune, pentru care mulţi mă pot invidia. Îmi place să mi se recunoască măcar asta. Ascund rezerve enorme de energie sub un comportament calm şi trebuie să găsesc mereu ceva de făcut; dacă nu, încep să mă stresez din cauza neputinţei şi să mă învârt în cerc. Dar asta mi se întâmplă rar, pentru că, fiind serviabilă, găsesc mereu ceva de făcut!

La nivel sentimental, fug de demonstraţii, căci mi-e cam ruşine (pentru că sunt timidă) şi sunt uşor destabilizată de un comportament excesiv (pentru că prefer să ies fără să mă fac remarcată).

Mă consider, mai presus de toate, o fiinţă raţională. Atenţie totuşi la caricaturile uşoare: am o inimă, una sensibilă, dar manifestările Săgetătorului sau senzualitatea excesivă a Scorpionului nu au nicio legătură cu mine. Şi chiar dacă nu sunt aşa, mi s-a întâmplat, şi nu doar o dată, să fiu sedusă de către aceşti nativi înflăcăraţi!

La nivel amical, sunt fidelă şi se poate conta pe mine. Ştiu să-mi fac autocritica şi câteodată, o fac în trecere şi pe a altora, dar foarte rar şi mereu cu diplomaţie. Un adevăr trebuie întotdeauna spus.

La nivel creativ, mă cred mai degrabă un artizan decât un artist, fără să mă las prea mult dusă de asta, datorită faptului că mă ocup mai mult de formă decât de fond şi mai mult de munca făcută decât de rezultatul acesteia.

La nivel relaţional, nu mă simt atât de departe de Balanţă în ceea ce priveşte căutarea şi armonia. Decât că, după umila mea părere, prietena noastră Balanţa nu poate trece peste sentimente şi peste romantism, ceea ce îi lasă puţine şanse să ajungă la liniştea căutată!

În sfârşit, un cuvânt despre ce mă pune în opoziţie faţă de Peşti: nu este vorba de un conflict deschis, departe de mine gândul, de vreme ce şi unul şi celălalt suntem nativi pacifişti. Dar, ca Fecioara, îmi place să mă ocup de lucruri concrete, de organizare, de structură, în timp ce Peştii nu se pot împiedica să nu îşi lase spiritul să hoinărească dincolo de orice realitate, în concepte, intuiţie şi misticism.

Ce pot să mai spun, îmi dau seama cu ruşine că am monopolizat locul ! În fine, trebuie să explic lucrurile în detaliu dacă vreau să fiu înţeleasă....

 




Câmpul lexical al zodiei Fecioară

Vârsta: post-adolescenţa

Filosofie şi religie: cartezianismul, perfecţionismul, metodismul.

Locuri: laboratoare, arhive, parcări, câmpuri cultivate, ateliere, uzine, universul domestic.

Analogie astrologică: Pământ, casa a VI a, Mercur şi Ceres, Domiciliul nocturn în Fecioara, Exilul în Peşti, Exaltare în Fecioară, Cădere în Peşti.

Profesii: analist, cercetător, critic, chimist, farmacist, botanist, contabil, meserii legate de dietetică.

Evenimente: examene, viaţa de zi cu zi, recolta, rutina, clasamentul, reechilibrarea, obligaţiile.

Simbolism: metodologia, gramatica, căutarea purităţii, seceta şi frigul, virginitatea, igiena.

Tarot: Magicianul, prima arcană

Corp şi sănătate: splina, intestinele, duodenul, abdomenul.

Relaţii şi stereotipuri: colegii, ierarhia, muncitorii, servitorii şi subalternii.

Factori inconştienţi: concentrarea, constrângerile, analiza, asimilarea, luciditatea, prudenţa.

Calităţi: minuţios, riguros, moralist, gânditor, subordonat, conştiincios, disciplinat, econom, umil, prevăzător.

Defecte: maniac, flegmatic, inhibat, sceptic, abstract, calculat, snob, de o pudoare afectată, arţăgos, chiţibuşar.

Floră: panseluţă, maghiran, grâu, vâsc.

Faună: şoarece, albină, furnică, castor.

Metale şi pietre: bronz, ametist, ardezie, alpaca.

Culori şi parfumuri: mov, bej, iasomie, violet.

 

Portret otrăvit al zodiei Fecioară

Campioana criticii gratuite, a judecăţii chiţibuşare şi a tracasării continue, Fecioara Nebună trăieşte într-o lume în care nimic nu merge cum trebuie, iar pentru ea este o bună ocazie de a critica cu regularitate. Totuşi, ea nu caută soluţia, nu abordează problemele făcând un pas înapoi sau sintetizând, şi cu atât mai puţin cu constructivism. Ea doar se mulţumeşte să vadă latura negativă a fiecărui lucru şi apoi să-l treacă prin ciur pe următorul.

Luându-se în serios în ciuda numeroaselor sale inhibiţii, a naturii sale plictisitoare şi a reputaţiei sale execrabile de obstacol, de persoană care se învârteşte în cerc si de veşnic nesatisfăcut, Fecioara Nebună este susceptibilă de o pudoare afectată şi adesea paranoică, este în stare să suspecteze pe toată lumea.

Izolându-se din cauză că vorbeşte de rău, Fecioara Nebună nu cunoaşte deloc plăcerea şi frustrarea sa socială şi senzuală nu face decât să dubleze totodată caracterul său închis şi tendinţa de a critica totul. Distantă, mironosiţă, manierată şi „înţepenită”, ea îi va face uşor pe oameni să se simtă prost sau îi va face să râdă (pe la spate).

Emotivitatea îi este blocată, împiedicându-i orice creativitate, orice originalitate şi orice spontaneitate. Astfel, Fecioara negativă se va închide aproape întotdeauna într-o rutină deprimantă şi va deveni maniacă.

Totuşi, dacă i se întâmplă să se îndrăgostească, ea va deveni borcanul cu lipici prin excelenţă, va fi capabilă să-şi linguşească partenerul pentru a se pune pe ea în valoare şi să îl sâcâie cu criticile de îndată ce au trecut pragul casei…

 

Atenţie!

Semnul solar nu este decât o componentă a personalităţii. El trebuie să fie completat măcar de poziţiile Ascendentului, Lunii, a lui Mercur, Venus şi Marte. Semnul solar nu este decât o bază de plecare, un fel de portret general care trebuie să fie rectificat într-un tot coerent de către ceilalţi factori (foarte numeroşi) ai unei teme natale. Astfel, un horoscop exact se realizează doar ţinând cont de toate aceste aspecte. Puteți comanda AICI analizele astrale personalizate oferite de Club Mistic.