Semnul Vărsătorului, ultimul semn de aer din seria zodiacală, evocă mijlocul iernii şi necesitatea de a reuni pentru a supravieţui. Guvernat de Uranus, astrul reînnoirii şi al bulversărilor, Vărsătorul este în analogie cu casa a XI-a, care este legată de prietenii, proiecte şi grupuri.   

 

Autoportret zodia Vărsător

Bun, să ne lăsăm duşi de exerciţiul autoportretului, dar prefer să adopt o altă metodă de abordare, care vine din latura mea noncomformistă: o să o iau mai degrabă pe puncte. 

Mai întâi, ceea ce nu îmi place: pretenţiile, orgoliul, emfaza, convenţionalul, lucrurile dinainte ştiute... şi toate regulile făcute fără o bază raţională.

Ceea ce îmi place, ca Vărsător: să fiu liber, să pot să îmi fac de cap, să fiu înconjurat de o grămadă de oameni simpatici, să ating simplitatea şi adevărul în orice lucru. Vom înţelege deci cu uşurinţă de ce se spune despre Vărsător că este totodată individualist şi utopist, dar în sfârşit, pot să trăiesc cu asta şi, de altfel, prea puţin îmi pasă de ceea ce gândesc ceilalţi, din moment ce eu ştiu că sunt pe drumul cel bun şi nu deranjez pe nimeni.

Cred cu tărie în progres şi în evoluţie, atât pentru mine cât şi pentru ceilalţi. De altfel, am tendinţa de a trăi mai mult în viitor decât în trecut. Să zicem că acum sunt acel moment trecător al prezentului în care totul pare posibil. Mi se întâmplă din acest punct de vedere să fiu aproape de prietenul meu Berbecul, să ne jucăm de-a temerarii căci îmi place noul şi sunt gata să-mi asum riscuri pentru a testa, a inova sau a reforma. În sfârşit, cu vârsta mă mai calmez, dar totuşi cred că nimic nu se compară cu o experienţă trăită.

În dragoste, cred că sunt destul de complicat: cinstit şi direct, îmi lipseşte adesea tactul, deoarece sunt prea spontan şi spun ceea ce gândesc. Nu caut neapărat pasiunea, deoarece văd legătura de dragoste ca pe o complicitate, o înţelegere intimă si ca pe o împărtăşire. Îmi place ca eu, Varsatorul, şi partenerul meu să putem avea proiecte în comun şi să avansăm împreună, dar mărturisesc că privilegiez prietenia în defavoarea dragostei, deoarece legătura sentimentală are tendinţa de a sufoca prea repede.

Mulţi îmi spun că sunt intolerant, dar ăsta poate fi un defect al altor Vărsători, pentru că ne place (câteodată prea mult) să punem din nou anumite probleme şi să instaurăm noi reguli. În mare, cred că am fost clar: nu ne place autoritatea decât în cazul în care noi suntem acea autoritate. Mergem până acolo încât schimbăm regulile pe care le-am făcut chiar noi dacă cineva ne explică în mod raţional de ce acestea nu sunt bune.

Cred totuşi că adevăratul Vărsător (tipul pur, destul de rar, din nefericire!) este un adevărat umanist, o persoană care îşi iubeşte aproapele, care caută fericirea şi egalitatea pentru toţi. Respectul faţă de aproape reprezintă baza vieţii comunitare.

Cheltuiesc în general destulă energie în viaţa de zi cu zi, dar este vorba de o energie nervoasă, explozivă, mai mare decât adevărata vitalitate sau îndurare. De asemenea, mă epuizez repede şi am nevoie de „pauze” regulate ca să-mi recapăt suflarea.

Tonusul meu este folosit mai ales ca să înţeleg şi să creez, pentru că las plăcerile materiale semnelor de pământ. Vecinul meu din semnul Peştilor merge adesea mult mai departe decât mine în ceea ce priveşte detaşarea. Să spunem că pentru mine contează „materialul uman”, cu toate că nu este mereu evident (da, am adesea impresia că gândesc cu adevărat diferit, că sunt un intrus în această lume dar, pe de altă parte, mă bucur pentru că îmi place sa mă diferenţiez de ceilalţi).

Gândirea pură nu mă interesează pentru că sunt o persoană pragmatică şi îmi place să găsesc o aplicaţie oricărui gând. În fond, cred că sunt cam complicat.... Şi mi se reproşează câteodată că sunt imprevizibil, dar de fapt nu ştiu nici eu însumi exact de ce reacţionez într-un fel sau în altul...

Vărsătorul are multe idei despre tot felul de lucruri, are imaginaţie de vânzare. Cred de asemenea că am o facultate de empatie, dar poate asta se datorează doar faptului că ştiu să ascult... În orice caz, mă pun cu uşurinţă în pielea celuilalt, ceea ce îmi permite să îi înţeleg repede gândirea. Totuşi, asta nu mă împiedică să îmi păstrez integralitatea propriei personalităţi, deoarece tipul meu de empatie nu presupune contopirea cu celălalt. Înţeleg după ce stau puţin pe gânduri, cu detaşare, dar nu mă implic emoţional. Mi se atribuie câteodată, din această cauză, o anume răceală. Totuşi, mi-ar plăcea să termin prin a preciza că această detaşare emoţională este un fel de securitate pentru mine: ştiu să particip fără să mă topesc.

Bun, recunosc, sunt un ciudat...dar nu sunt singurul!

 

Câmpul lexical al zodiei Vărsător

Vârsta: adolescenţa, între 14 şi 18 ani;

Filosofie şi religie: umanism, progresism, anarhie, dictatură, tehnocraţie, individualism

Locuri: uzine, corporaţii, centre tehnologice, centrale, centre de încercare, adunări, locuri în care sunt răzmeriţe.

Analogie astrologică: Aer, casa a XI-a, Uranus, Domiciliul în Vărsător, Exaltarea în Scorpion, Exilul în Leu, Căderea în Taur.

Profesii: inventator, profesii legate de ştiinţă, pilot, electrician, radiolog, informatician, meserii legate de cinema, televiziune, cercetător, inginer.

Evenimente: loviturile de geniu, transmisii, eliberări, surprize, cooperări, ajutoare, reforme, revoluţii, răzmeriţe, invenţii.

Simbolism: impulsivitate, omogenitate, marginalizare, electricitate, explozii, unde.

Tarot: Nebunul, Steaua

Corp şi sănătate: gleznele, picioarele, circulaţia, sistemul nervos, pulpa piciorului

Relaţii şi stereotipuri: prietenii, susţinătorii, colaboratorii, tiranii, umaniştii, grupurile.

Factori inconştienţi: libertatea, idealul, imposibilul, imprevizibilul, speranţa, caracterul brusc.

Calităţi: vizionar, progresist, mobil, original, independent, altruist, inventiv, non violent, sensibil.

Defecte: excentric, extravagant, febril, neliniştit, extremist, susceptibil, agitat, nerăbdător, individualist, nestatornic.

Floră: măceş, ylang-ylang, prun, tei

Faună: gazelă, cal, albatros, pescăruş

Metale şi pietre: crom, nichel, uraniu, ametist, safir.

Culori şi parfumuri: albastru, anemonă, vetiver.

 

Vărsător - Portret otrăvit

Bătrânul Butoi este un încurcă-lume, împrăştiat şi adesea ciudat, căruia îi place să facă totul pe dos, chiar dacă acest lucru îi dăunează lui sau celorlalţi. Natura sa este orientată spre rebeliune sistematică şi gratuită, iar spiritul său foarte egoist va părea ieşit din comunul muritorilor de rând.

Varsatorul negativ este un fals umanist, un fals reformator şi un fals prieten căci, în fond, îl interesează doar unicitatea şi ideile sale sunt în general atât de greşite, încât logica sa este strâmbă.

Cu un temperament schimbător, capabil de a trece de la entuziasm idiot la indiferenţă glacială, el nu reuşeşte să-şi fixeze un scop şi să se ţină de acesta, pentru că este în continuă contradicţie cu el însuşi, iar deciziile sale sunt adesea absurde.

Adesea avar, rapace, îi va plăcea foarte mult să trăiască pe seama altora şi să trişeze, găsind în această atitudine un nou mod de a-şi exprima revolta înnăscută faţă de lume. Om de afaceri deplorabil, din cauză că este prea temerar şi prea instabil, el se va specializa mai ales în munci de doi lei sau escrocherii.

Bătrânul Butoi, la nivel sentimental, nu va căuta decât să fie admirat, deoarece este incapabil de vreun devotament. De altfel, el îi va prefera pe prietenii săi de bar familiei.

Specialist al autoiluziei, şi al jemanfişismului global, Varsatorul negativ va bâjbâi în stânga şi în dreapta, privilegiind superficialitatea împotriva indispensabilului şi gata oricând să îşi schimbe casa pe o ipotetică mină din Paraguay.

 

Atenţie!

Semnul solar nu este decât o componentă a personalităţii. El trebuie să fie completat măcar de poziţiile Ascendentului, Lunii, a lui Mercur, Venus şi Marte. Semnul solar nu este decât o bază de plecare, un fel de portret general care trebuie să fie rectificat într-un tot coerent de către ceilalţi factori (foarte numeroşi) ai unei teme natale. Astfel, un horoscop exact, pentru un Varsator sau un nativ al oricarui alt semn astral, se realizează doar ţinând cont de toate aceste aspecte. Puteți comanda AICI analizele astrale personalizate oferite de Club Mistic.