Magicianul: Maurice Conchis (tarotul si literatura) | prima arcana, lame de tarot, john fowles, the magus
loading...
Horoscop Berbec
Berbec
Horoscop Taur
Taur
Horoscop Gemeni
Gemeni
Horoscop Rac
Rac
Horoscop Leu
Leu
Horoscop Fecioară
Fecioară
Horoscop Balanţă
Balanţă
Horoscop Scorpion
Scorpion
Horoscop Săgetător
Săgetător
Horoscop Capricorn
Capricorn
Horoscop Vărsător
Vărsător
Horoscop Peşti
Peşti
ClubMistic.ro
Altfel despre Zodii
Zodiile si Sexul
Zodii si Cadouri
Zodiile si Moda

Articol citit de 5518 ori.
Magicianul: Maurice Conchis (tarotul si literatura)

magicianul maurice conchis - tarot - the magusÎn tarot, Magicianul este arcana cu numărul 1. Modul în care își ține mâinile personajul cărții de tarot, bagheta magică și elementele simbolice din jurul său îl indică drept un stăpân al elementelor și un mediator între cer și pământ. De asemenea, Magicianul jonglează cu diferite realități, care se dovedesc, în cele din urmă, iluzii.
Personajul literar care ilustrează cel mai bine această lamă a tarotului este Maurice Conchis, unul din personajele principale ale romanului lui John Fowles intitulat chiar Magicianul (The Magus).

Romanul Magicianul spune povestea lui Nicholas Urfe, un tănăr poet care se stabilește ca profesor pe o insulă grecească pentru a scăpa de responsabilitatea unei relații ce amenința să devină mai serioasă decât era el pregătit. În timpul plimbărilor sale pe insulă, Urfe întâlnește un personaj misterios: pe Maurice Conchis, un grec extrem de înstărit, care trăiește retras, într-o proprietate izolată de pe insulă.

Maurice Conchis, asupra căruia plutește bănuiala unei colaborări cu naziștii în timpul războiului, se dovedește un adevărat specialist în jocuri psihologice, creând diferite realități pentru tânărul poet britanic, care ajunge să nu mai distingă realitatea de propria imaginație. Conchis folosește hipnoza și utilizează diferite simboluri, printre care, la loc de cinste, se află cele ale tarotului.

Conchis însuși joacă rolul de Magician, corespunzător primei arcane, iar o altă lamă de tarot căreia i se acordă o atenție specială este Îndrăgostiții. Pornind de la simbolismul din Tarotul de Marsilia, unde, în arcana cu numărul 6, sunt reprezentați un bărbat și două femei, Conchis aranjează lucrurile astfel încât Nicholas să întâlnească, la rândul său, două tinere, pe Lily și pe Rose. Numele celor două sunt simbolice, însemnând „crin” și trandafir„ cele două flori reprezentate în tarot chiar în prima arcană, Magicianul.

Momentul culminant al romanului este reprezentat de un proces simbolic pe care Conchis îl organizează pentru Urfe, proces la care participă o serie de personaje fantastice, desprinse din cele mai diferite tradiții.
Senzația cu care atât personajul principal Nicholas Urfe, cât și cititorul rămân la finalul romanului lui Fowles este că Magicianul a pus atât de bine în scenă diferitele realități, încât este imposibil să distingi între ele și să interpretezi simbolurile cu claritate.

Un alt personaj literar foarte apropiat de profilul lamei de tarot Magicianul este Prospero din Furtuna lui Shakespeare. Acesta manipulează inclusiv elemente ale naturii sau spirite ale aerului, precum Ariel. Totuși, cartea lui Fowles conține mai multe referiri explicite la tarot, astfel că magicianul literar cel mai aproape de tarot rămâne Maurice Conchis, magicianul lui Fowles.

 


Articole din aceeasi categorie:

Ţine-te in pas cu noi: Abonare RSS, Distribuie
loading...

loading...
Horoscop