În tarot, Marea Preoteasă ne apare în cale devreme, ca a doua arcană majoră. În spatele vălului său, aflat dincolo de coloanele Jachin şi Boaz, se află toate misterele. Dar este oare Căutătorul pregătit să le cunoască?

O femeie (Marea Preoteasă) este aşezată între două coloane, cea din stânga ei albă, inscripţionată cu litera „J“, iar cea din dreapta neagră, inscripţionată cu litera „B“. Înveşmântată într-o pelerină de un albastru deschis, ea are un picior aşezat pe o semilună în creştere. Pe piept poartă o cruce cu braţele egale, iar pe cap – o diademă cu coarne, între care este aşezat un glob. În mâini ţine un pergament pe care scrie „Tora“, din care o parte e ascuns de vălurile veşmântului. În spatele ei se află un văl, pictat cu frunze de palmier şi cu rodii, aşezate la fel ca sefirotele din Arborele Vieţii.

Magicianul a continuat să se joace cu iluziile până când le-a epuizat, le-a depăşit. A depăşit tentaţia de a rămâne cantonat într-o realitate intermediară şi continuă drumul spre propria realizare. După acţiunea permanentă a Magicianului, care lucra neîncetat cu energiile celeste şi pământene şi care manevra cele patru elemente, fiind un perpetuu creator de „realităţi“, urmează non-acţiunea Marii Preotese.

Piciorul care se odihneşte pe lună indică tocmai controlul desăvârşit al aspectelor sensibile ale propriei fiinţe, al imaginaţiei şi al subconştientului, care în faza de Magician ţâşneau la suprafaţă, îndeplinind „miracolele“. Acum, a fost câştigată puterea de a le pune să lucreze, conştient, în propria fiinţă, ceea ce duce la transformarea şi desăvârşirea acesteia.

O dată în plus, căutătorul a mers mai departe, pe o cale unde dualităţile dispar. Drumul este printre cele două coloane ale Templului, dincolo de concepte precum bine şi rău, adevăr şi minciună, lumină şi întuneric. Contradicţiile reprezentate de cele două coloane sunt aparente, aparţin doar nivelurilor inferioare. Pe calea spre nivelul superior, căutătorul se strecoară printre extreme, amintindu-ne că orice cale spirituală este echivalentă cu mersul pe o muchie de cuţit.

Tocmai în acest spaţiu infinitezimal poate fi găsit însă Arborele Vieţii. În spatele vălului Marii Preotese, aflat între cele două coloane păzite de Jachin şi Boaz, se află calea dezlegării tuturor misterelor. Este un spaţiu sacru, o Sfântă a Sfintelor, o incintă care cuprinde semnificaţia tuturor Marilor Arcane ale Tarotului. Odată ce va gusta din fructele Arborelui Vieţii, călătorul va fi transformat pentru totdeauna. Iar lumea dualităţilor va rămâne pentru totdeauna în urmă.

Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului oferise un tip de cunoaştere duală, în care lucrurile erau încă separate. Pomul Vieţii completează această cunoaştere şi oferă, odată cu nemurirea, şi o altă perspectivă şi o altă înţelegere. Aceasta nu o anulează pe cea anterioară, ci doar o completează, la fel cum Noul Testament nu îl anulează pe cel vechi, ci îl desăvârşeşte. Preoteasa ţine în mână chiar legea cea veche, oferită de Dumnezeu lui Moise: Tora. Pergamentul nu se vede însă în întregime, pentru că, din acest moment al evoluţiei, cunoaşterea nu mai poate fi împărtăşită.

Pentru a înţelege adevărurile superioare, trebuie să te aventurezi pe drum şi să depăşeşti stadiile de Nebun şi de Magician. Iar, după ce Marea Preoteasă va fi cules toate roadele meditaţiei sale profunde, ea va putea să revină în lumea din care a plecat, în calitate de Împărăteasă.

Consultații tarot

Pentru amănunte despre semnificațiile cărților de tarot, aveți la dispoziție rubrica Tarot – Marile Arcane. De asemenea, oferim consultații tarot, prin intermediul serviciului prin sms Astrotarot, la numărul de telefon 1330. Detalii aici.