loading...
Horoscop Berbec
Berbec
Horoscop Taur
Taur
Horoscop Gemeni
Gemeni
Horoscop Rac
Rac
Horoscop Leu
Leu
Horoscop Fecioară
Fecioară
Horoscop Balanţă
Balanţă
Horoscop Scorpion
Scorpion
Horoscop Săgetător
Săgetător
Horoscop Capricorn
Capricorn
Horoscop Vărsător
Vărsător
Horoscop Peşti
Peşti
ClubMistic.ro
Altfel despre Zodii
Zodiile si Sexul
Zodii si Cadouri
Zodiile si Moda

Articol citit de 40766 ori.
Emile Coue şi metoda Coue: construirea viitorului prin autosugestie

 

În fiecare zi, din toate punctele de vedere, totul îmi merge din ce în ce mai bine - iată o frază cu care Emile Coue a făcut minuni, pentru prieteni și pacienți.

Emile Coue de Châtaigneraie s-a născut pe 26 februarie 1857 la Troyes, în Franţa, şi a murit la 26 iulie 1926 la Nancy. Psiholog şi farmacist francez, el este autorul metodei de vindecare şi dezvoltare personală bazată pe autosugestie. Într-un mod simplu şi totodată genial, el a explorat căi noi şi originale în cadrul psihologiei moderne, ceea ce l-a făcut precursorul psihologiei comportamentale şi al gândirii pozitive.

Începuturile. Emile Coue, un farmacist de succes

emile coue autosugestieEmile Coue s-a născut într-o familie bretonă nobiliară, dar de condiţie modestă. După ce a terminat şcoala cu succes, a dorit să îmbrăţişeze meseria de chimist dar, studiile fiind prea scumpe, trebuie să renunţe la acest vis din cauza situaţiei financiare precare a tatălui său, care era muncitor la Căile Ferate. Atunci îşi alege o altă meserie, şi anume aceea de farmacist. După un stagiu de trei ani în oraşul său natal, îşi încheie formarea la Paris, la colegiul Sainte-Barbe şi apoi la Şcoala de Farmacie.

La vârsta de 26 ani, el îţi deschide propria farmacie la Troyes unde câştigă repede stima clienţilor. Dotat cu un simţ remarcabil al contactului cu oamenii, tânărul farmacist ştie să-şi vândă preparatele însoţite de cuvinte încurajatoare, asigurându-şi astfel clienţii că acestea vor da cele mai bune rezultate. Bolnavii pe care îi convinge uşor, ştiind să le spună cuvinte potrivite despre eficacitatea medicamentelor, încep să se simtă mult mai bine. Treptat el descoperă ceea ce noi numim efectul placebo.

„O să vedeţi ce mult bine vă va face ....şi acesta nu este decât începutul” obişnuia el să spună. Mărturiile de recunoştinţă au început să se reverse asupra lui. Optimismul şi entuziasmul său comunicativ făceau minuni, iar clienţi din ce in ce mai numeroşi se îndreptau spre farmacia lui.

Importanţa sugestiei în vindecare

Experienţa din primii ani l-a făcut să conştientizeze eficienţa sugestiei şi a acţiunii determinate de imaginaţie în procesul de vindecare. Coue crede în acţiunea medicamentelor, dar presimte, de asemenea, că spiritul nostru este capabil sa amplifice şi să prelungească această acţiune. „Cocând“ mult timp această intuiţie şi dirijat de un extraordinar simţ al observaţiei, el începe să dezvolte primele principii pe care îţi va construi mai târziu metoda.

 

Orice boală are un efect dublu, producând efecte asupra condiţiei fizice a pacientului, dar şi asupra moralului său. Dirijând imaginaţia într-un mod pozitiv, este posibil să înclini balanţa spre latura cea bună şi de acolo să determini vindecarea. Astfel când un bolnav este convins că se va vindeca, acest lucru se va produce, dacă este posibil. Dacă vindecarea nu este posibilă, el va putea sa obţină totuşi, prin sugestie, o ameliorare a bolii sale.

 

În paralel, Coue află de existenţa unui doctor mai puţin obişnuit, Ambroise-Auguste Liebeault din Nancy, care obţine rezultate uimitoare prin practicarea hipnozei. Îi face o primă vizită în 1886 şi de atunci începe să fie pasionat de această disciplină relativ nouă , bazată pe eficienţa sugestiei verbale.

 

El face cunoştinţă şi cu lucrările profesorului Hippolyte Bernheim, în care găseşte confirmarea principiilor pe care le prezintă şi le promovează. Aceste două personalităţi reprezintă Şcoala din Nancy, curent care se distingea pe vremea aceea în concepţiile legate de hipnoză de Şcoala Salpetriere a doctorului Charcot.

 

În 1901, Coue se întoarce la Nancy pentru a-şi aprofunda cunostinţele şi pentru a urmări o vreme conferinţe la facultatea de medicină.

Definitivarea metodei Coue

Metoda sa începe să prindă contur. Ea se bazează pe principii foarte simple, extrase din observaţiile sale:

- Orice idee care ne trece prin minte tinde să devină o realitate în ordinea posibilului. Astfel ideea de vindecare poate să producă vindecare. Sau mai mult, pe plan psihologic, dacă consideri ca este uşor să te vindeci, uşurezi efectiv vindecarea.
- Fiinţa noastră inconştientă sau imaginativă, care constituie partea ascunsă din noi, determină stările noastre fizice şi mentale. Acest inconştient este mult mai puternic decât fiinţa şi voinţa noastră conştientă, pe care o cuprinde în întregime, el este cel care stăpâneşte toate funcţiile organismului nostru şi fiinţa noastră morală. Deci, de fiecare dată când există un conflict între imaginaţie şi voinţă, imaginaţia este cea care câştigă.
- Imaginaţia şi voinţa trebuie în consecinţă să lucreze în sinergie; atunci când imaginaţia şi voinţa sunt în acord, ele nu se adună, ci forţa uneia se înmulţeşte cu a celeilalte.
- Imaginaţia poate fi condusă cu ajutorul autosugestiei metodice.


Renunţând într-un final la folosirea hipnozei, Coue elaborează o metodă care face apel la sugestia lucidă, condusă metodic de idei pozitive. El o sintetizează intr-o frază cheie: „În fiecare zi, din toate punctele de vedere, totul îmi merge din ce în ce mai bine”, repetată de 20 de ori dimineaţa şi de 20 de ori seara, în vederea condiţionării imaginaţiei într-un mod favorabil. Repetând maşinal această formulă, fără intervenţia voinţei, este posibil să faci să pătrundă mecanic în subconştient ideea de ameliorare, de progres. Şi atunci când această idee şi-a făcut drum în profunzimile subconştientului, ea devine capabilă de acţiune.

 

În 1910, când se stabileşte la Nancy, pune bazele unei „clinici libere” în locuinţa sa din strada Jeanne d’Arc. Acolo primeşte bolnavii care vin să-l consulte, în şedinţe individuale sau colective, care au loc în biroul lui, sau în anotimpurile calde în grădină, iar vindecările spectaculoase sunt din ce în ce mai numeroase. De atunci el se impune ca psiholog şi terapeut de excepţie. Vin la el oameni de toate rangurile, primindu-i pe fiecare cu aceeaşi bunăvoinţă. El îl învaţă pe fiecare arta de a întrebuinţa bine acest instrument extrem de eficient care este autosugestia bine dirijată.

 

Succesul definitiv şi consacrarea internaţională

 

În 1913, Charles Baudouin, tânăr licenţiat în filosofie, devine interesat de munca lui şi contribuie la celebritatea sa. Asociat cu Baudouin, primul său discipol, Coue pune bazele Şcolii de psihologie aplicată din Lorena. El publică lucrarea „Stăpânirea de sine prin autosugestie” care cunoaşte un succes răsunător şi este tradusă in mai multe limbi.

 

Renumele lui depăşeşte în curând frontierele Franţei. El se duce frecvent în Marea Britanie, în Elveţia şi în Belgia pentru a ţine conferinţe în faţa publicului pe care îl cucerise. În 1923 călătoreşte în Statele Unite ale Americii şi este primit de preşedintele Calvin Coolidge. Coue ţine conferinţe la New York, apoi în alte oraşe, în faţa unor mulţimi entuziasmate, şi are parte de o primire triumfală. S-a înregistrat şi un film pe un disc.

 

Face un al doilea periplu de cealaltă parte a Atlanticului în anul următor. La întoarcere, în ciuda oboselii extreme datorată activităţii sale considerabile, el ţine un şir de conferinţe în Franţa şi în Europa, făcând faţă unui public din ce în ce mai numeros. Primeşte în continuare şi acasă pacienţi veniţi din toată lumea.

 

Epuizat, Emile Coue se stinge pe 2 iulie 1926, din cauza unei pneumonii. Metoda Coue continuă să ajute şi astăzi milioane de oameni din toate colţurile lumii.

 

Despre Nocebo - pericolele unui efect placebo inversat

 

 

Mesaje subliminale pentru obținerea succesului

 


Articole din aceeasi categorie:

Ţine-te in pas cu noi: Abonare RSS, Distribuie
loading...

loading...
Horoscop