loading...
Horoscop Berbec
Berbec
Horoscop Taur
Taur
Horoscop Gemeni
Gemeni
Horoscop Rac
Rac
Horoscop Leu
Leu
Horoscop Fecioară
Fecioară
Horoscop Balanţă
Balanţă
Horoscop Scorpion
Scorpion
Horoscop Săgetător
Săgetător
Horoscop Capricorn
Capricorn
Horoscop Vărsător
Vărsător
Horoscop Peşti
Peşti
ClubMistic.ro
Altfel despre Zodii
Zodiile si Sexul
Zodii si Cadouri
Zodiile si Moda

Articol citit de 9806 ori.
Horoscop săptămânal 28 noiembrie-4 decembrie

Marți, Luna nouă în Săgetător ne îndeamnă să plecăm la drum – fie la propriu, într-o călătorie (și e suficient timp, deoarece urmează cinci zile libere), fie la figurat, punând bazele unui noi proiect, de care să ne ocupăm pe termen mai lung. Vineri, odată cu intrarea lui Mercur în Capricorn, devenim cei mai rezervați și mai scumpi la vorbă. Iată cum va fi influențată fiecare zodie:

Berbecul are de a face cu o săptămână foarte încărcată, cu numeroase întâlniri şi discuţii. Semnalul de început se dă încă de luni, când aproape că timpul nu o să îi ajungă, pentru câtă treabă are. Și continuă așa și marți, la serviciu, dar și de miercuri, când zilele libere nu înseamnă neapărat și timp pentru relaxare.

Taurul are tot felul de idei de afaceri, dar celor mai mulți nativi le lipsește curajul de a le pune în practică. Așa că le rămâne fie să își găsească unii colaboratori mai îndrăzneți, fie să își ocupe mintea cu ceva mai bun decât cu idei care nu se vor materializa niciodată.

Pentru Gemeni, relaţia cu persoana iubită intră într-o nouă etapă, în primul rând datorită propriilor sale iniţiative. Partenerul nu face altceva decât să îi accepte propunerile, datorită încrederii pe care o are. Important este ce fel de propuneri va avea.

La început de decembrie, nativii Rac își fac datoria cum se pricep mai bine. având de gând să încheie anul în forță, să poată spune că au sentimentul lucrului bine făcut. Încă din această săptămână vor reuși să rezolve numeroase probleme care păreau complicate.

În această săptămână, Leul este cuprins de febra cumpărăturilor. Deşi nu are banii necesari pentru a cumpăra chiar tot ce își dorește, în cele din urmă va fi destul de satisfăcut, anunțându-se un Moș Nicolae destul de generos și de apreciat.

Fecioara începe deja să se apropie tot mai mult de familie, cuprinsă de spiritul sărbătorilor încă dinainte ca acestea să înceapă, propriu-zis. Așa că se anunță întâlniri cu rude apropiate, dar și cu cele mai îndepărtate, pe care de obicei le vezi o dată pe an. Adică în decembrie.

Balanța se dedică studiului cu multă seriozitate, extrem de hotărâtă să își completeze și consolideze cunoștințele. De altfel, are nevoie să învețe lucruri noi: în curând, se vor schimba sarcinile primite la locul de muncă sau natura proiectelor în care nativii sunt implicați.

Scorpionul reușește să rezolve mai multe probleme legate de bani, fără să depună cine ştie ce eforturi. Pur şi simplu dă telefoanele potrivite şi trimite e-mailurile necesare, punând astfel lucrurile în mişcare. E drept, nici de muncă nu se ține tocmai deoparte: luni și marți va fi printre cei remarcați, la serviciu.

Săgetătorul se simte în formă maximă, gata să se bată cu zmeul pentru luna de pe cer. Nu va fi nevoie să facă acest lucru, dar va găsi prilejul necesar pentru a pune pe roate unele proiecte noi, menite să îl aducă la un nou nivel, pe plan social și profesional. De asemenea, e posibilă și o schimbare de look: poate va umbla pe la păr sau pe la stilul vestimentar.  

Capricornul își dorește mai degrabă liniște, astfel încât se ține departe de reuniuni de familie sau întâlniri cu prietenii. Pentru acestea va veni vremea spre sfârșitul lui decembrie, dar deocamdată nu acceptă în preajma sa decât două-trei persoane apropiate.   

Vărsătorul cel sociabil are alături mulți prieteni, așa că se simte în elementul său. În plus, cunoaște și oameni noi, dintre care unii îl cuceresc de-a dreptul și se grăbește să îi considere și pe aceștia amicii săi. Timp va avea să petreacă împreună cu ei, în cele cinci zile libere ale săptămânii!

În această săptămână, nativii Pești ies în lume aproape în fiecare zi. Prin urmare, ar fi bine-venite câteva măsuri care să vizeze îmbunătăţirea ţinutei, a vestimentaţiei şi a atitudinii generale. Nu de alta, dar să facă impresie bună!

Luni, 28 noiembrie: Luna în Scorpion face un sextil cu Venus din Capricorn – suntem puternic motivați de dorința ca meritele și calitățile să ne fie recunoscute pe plan social și profesional. Facem eforturi pentru a câștiga aprecierea dorită.

Marți, 29 noiembrie: Lună nouă în Săgetător (conjuncție Soare-Lună în Săgetător) – lărgiți-vă orizonturile, lărgiți-vă cunoașterea, lărgiți-vă conștiința! Acesta este mesajul pe care vi-l transmite Luna nouă în Săgetător. Zi bună pentru a începe un drum lung sau pentru a învăța ceva nou.

Miercuri, 30 noiembrie: Luna face o conjuncție cu Saturn în Săgetător – astăzi, preferăm să ne ascundem emoțiile, să păstrăm sentimentele sub control. Mai ales în preajma când nu suntem în fața unor persoane apropiate.

Joi, 1 decembrie: Soarele în Săgetător face o cuadratură cu Neptun din Pești – tot felul de obstacole stau în fața împlinirii viselor noastre. Astăzi, va trebui să recunoaștem că unele din aceste vise nu sunt tocmai realiste. Cel puțin, nu pentru prezent.

Vineri, 2 decembrie: Mercur intră în Capricorn – devenim mai precauți, mai tăcuți, preferând mai degrabă să observăm lucrurile și (dacă e posibil) să le controlăm din umbră, decât să vorbim deschis despre intențiile noastre.

Sâmbătă, 3 decembrie: Marte în Vărsător face un sextil cu Uranus din Berbec – susținem, cu mult entuziasm, orice idee nouă, originală, revoluționară. Pentru o zi, devenim adepții gesturilor spectaculoase și ai surprizelor.

Duminică, 4 decembrie: Soarele din Săgetător se află în sextil cu Luna din Vărsător – o zi armonioasă, în care ne simțim suficient de siguri pe sine pentru a fi deschiși față de oameni diferiți de noi. Diferența aduce bogăție, astăzi.

Vrei o consultaţie tarot sau o analiză astrală personalizată, special pentru tine? Consultă oferta de ANALIZE CLUB MISTIC – ASTROLOGIE SI TAROT 

 

 
 

Articole din aceeasi categorie:

Ţine-te in pas cu noi: Abonare RSS, Distribuie
loading...

loading...
Horoscop